Prima pagină»Blogul utilizatorului» Diabetul: cum redobândim sănătatea pierdută?

Diabetul: cum redobândim sănătatea pierdută?

Bună ziua! Mă numesc Alina Burcă, am 46 de ani. Lucrez în calitate de tehnolog-șef al controlului calității la o fabrică de produse de cofetărie, am doi copii și un nepot minunat (și o nepoțică e gata să apară). Consider că viața mea este cu adevărat plină de bucurie și lumină. Dar nu a fost așa mereu – doar vindecarea de diabet mi-a permis să-mi văd viața altfel.


În asemenea cazuri se obișnuiește de a începe cu istoria bolii... Ce să zic, m-am îmbolnăvit de diabet la 29 de ani. Cel mai amuzant este că, deși lucrez la o fabrică de produse de cofetărie întotdeauna am fost indiferentă față de dulciuri, și aceasta s-a transmis copiilor mei, Și ei, toată viața, preferă să mănânce un castravete marinat decât o bomboană de ciocolată. Totuși, obiceiurile alimentare m-au ”lovit” din altă parte – întotdeauna adoram salamurile, cremvurștii cu ketchup (îmi amintesc că am încercat pentru prima oară exoticul hot-dog prin anii ’90, după ani de mâncare pe cartelă, și m-am îndrăgostit de el pentru totdeauna), iar dacă era ceva afumătură sau pui la rotisor atunci nici nu-mi puteam dori ceva mai bun. Noi am instalat un aerogrill chiar și acasă, iar atunci eu mi-am dat frâu dorințelor: ba coceam un pește, ba o pasăre, întrun cuvânt, era sărbătoare în fiecare zi.

Desigur, am început să adaug în greutate, dar aceasta nu nă neliniștea prea mult, cu atât mai mult cu cât soțul spunea că eu sunt cea mai frumoasă pentru el, și că o femeie trebuie să aibă o poftă de mâncare bună. Activitate fizică nu prea – la serviciu oboseam așa, încât ajungeam acasă și-mi era groază să mă gândesc să mai fac ceva. În rest totul era în normal, nu fumam, nu beam alcool...

N-am să povestesc cu lux de amănunte, dar, cred, că asta este un lucru cunoscut multor bolnavi de diabet. Mai întâi începi să obosește peste măsură, dar dai vina pe stress, pe muncă, pe vârstă, la urma urmei. Ei, și faptul că amețeam și mi-era somn permanent, dădeam vina pe ecologia proastă, pe imunitatea scăzută, pe orice.

M-am speriat când greutatea a început să-mi scadă fără nici un efort din partea mea. Mai întâi m-am bucurat că iarăși încap în blugii mei vechi, dar apoi am înțeles că aceasta este un pic cam straniu... Am început să beau multă apă și, mă iertați, să merg mult la toaletă. În final, când am găsit o perioadă mai liberă, am mers la medic. Terapeutul m-a trimis la endocrinolog, am dat toate analizele și am aflat că am diabet zaharat, gradul 2, nedependent de insulină, dar, după cum mi-a spus grav medicul, nu se știe cum va evolua boala.

Prima mea reacție a fost să spun că așa ceva nu poate fi! Ieri totul era normal, iar astăzi deja trebuie să schimb totul, să-mi schimb viața cu 100% ca să fiu cât de cât în ordine.

Probabil, aceasta a fost cel mai greu, să accept că sunt necesare schimbări și că trebuie să le fac neapărat. Am avut, totuși, un gând cu păcat, că mai bine n-aș fi aflat diagnosticul, dar trebuia să continui să trăiesc!


Să lupți cu diabetul înseamnă, în primul rând, să lupți cu tine însuți!

Tratamentul meu a început cu preparatele tradiționale pentru normalizarea nivelului glicemiei (zahărului) din sânge, schimbarea regimului alimentar, încercări de a face gimnastică... Să spun drept, nu ieșea mare lucru. În deosebi asta era din cauza că mă cruțam mult, îmi părea că nu pot, fizic nu pot, să mă ridic și să pactic vreun sport. Chiar și exercițiile zilnice mi se păreau o povară de mucenic! Și chiar serviciul, la care țin mult, nu-mi mai aducea nici o bucurie.

Tot universul mi s-a concentrat în indicatorii testelor de glicemie. Dacă nivelul glicemiei (zahărului) era aproape de normal, atunci eu puteam sa mai fac câte ceva, dar dacă rea mărit, atunci totul se termina, aveam depresie până la sfârșitul zile. Îl verificam permanent și repetat, de parcă mă târguiam la piață. Iar foile de boală urmau una după alta.

Cred că mulți au trecut prin ceva absolut asemănător, ba chiar și cu complicații, de exemplu cu ulcerații diabetice sau cu înrăutățire a vederii...

Dar acum nu aceasta este important, ci faptul că am făsit o modalitate de a mă ajuta să scap de diabet! Până de curând aceasta părea absolut irealizabil, totuși, acum o asemenea soluție există.

Despre Dialine am aflat întâmplător – stăteam, murind în sinea mea, șa coadă la magazin și am auzit cum discutau două femei despre faptul că mama uneia dintre ele a scăpat de diabet. Desigur, nu e bine să tragi cu urechea, dar n-am putut să mă abțin. M-am apropiat, mi-am cerut scuze și am întrebat despre ce fel de soluție vorbeau. Iată, atunci am auzit despre Dialine.


Nu este un medicament, în sensul obișnuit, ”chimic” al acestui cuvânt, ci este o soluție naturală. Substanța-cheie a acestei soluții, riboflavina, contribuie la defalcarea glucozei și producerea de hormoni. Conține un număr mare de antioxidanți, vitamine și microelemente. La fel, conține acizi organici, care contribuie la asimilarea vitaminelor, la normalizarea funcției tractului digestiv, la creșterea imunității. De asemenea, soluția conține polifenoli și flavonoide, scade nivelul glicemiei, crește nivelul lipoproteinelor cu densitate înaltă, lichefiază sângele, are o acțiune antioxidantă și ajută la prevenirea multor procese inflamatorii caracteristice diabetului.


Când doar am început să-mi administrez preparatul, nivelul glicemiei (zahărului) a început să scadă treptat la fiecare verificare. Iar mai apoi (când am ratat în mod special câteva porții, ca să verific ce se întâmplă), s-a dovedit că zahărul se află în limitele normei (mai aproape de limita de sus, dar aceasta era bormal!), chiar și fără o administrare suplimentară a Dialine: Concomitent am remarcat că mi s-a normalizat tensiunea, care era totdeauna un pic mai ridicată.

Preparatul se ia foarte simplu – câte 1-2 capsule pe zi. Rezultatele vor apărea deja după prima săptămână (cel puțin la mine așa a fost), dar important este să treceți cursul de tratament în totalitate, toate 30 de zile, și să faceți asta de două ori pe an. Fac asta deja al treilea an și la toate analizele nivelul glicemiei (zahărului) este în ordine și neschimbat.

De aceea eu pot cu să afirm cu conștiința curată: diabetul se tratează și pentru asta nu trebuie să mergi în Izrael, SUA sau în altă parte. Comand de pe site-ul oficial, iată LINCUL CĂTRE SITE-ul acesta, coletele nu se pierd, ajung repede. Dacă cineva se îndoiește, plata se face doar după livrarea comenzii. Chiar și mie nu mi-a fost complicat să mă descurc.

În general, dragi prieteni întru nefericire, avem posibilitatea să ne vindecăm! Și ar fi prostește să nu profităm de ea – este ca o a doua șansă de însănătoșire, pe care o primim. Dar, desigur, este important nu doar să tratăm diabetul, dar și să ne gândim la aceea, cât de bună este viața noastră, și cu câtă neglijență ne comportăm față de ea! Protejați-vă sănătatea și bucurați-vă de viață!

Atenţie!
Portalul nostru oferă o reducere pentru Dialine. Încercaţi-vă norocul şi apăsaţi pe butonul "SPIN". Dacă vă v-a zîmbi norocul veţi putea comanda medicamentul cu un preţ încă mai scăzut! Succes!

SPIN


Reducere! 138 лв
69 лв

Cantitatea produsului este limitata, grăbiți-vă să comandați până nu e prea târziu!
Reducerea dvs. expiră peste:
10:00

Vă felicităm!

Aţi primit o reducere de -50% pentru Dialine!

Ok

Ultimele comentarii

Comentariile se actualizează...
CarmenAm făcut comandă, Am prins cu reducere! Sper că totul va fi bine
RăspundeChiar acum
GeorgheNu îți face griji! Nu e prima oară când fac comandă Dialine, toate comenzile se adaugă întregi în pachet
RăspundeChiar acum
AntonAzi am primit Dialine. Îl voi folosi, îmi trebuie ajutor.
RăspundeChiar acum
NichitaMulțumesc pentru posibilitatea de a comanda cu reducere! Și înainte făceam comenzi Dialine dar erau mai scumpe. Nu aveam ce face, pentru efectivitate trebuia să plătesc, dar a meritat aceasta.
RăspundeChiar acum
VasileM-a impresionat foarte mult articolul, voi încerca. Am comandat deodată câteva bucăți, sper că mă v-a ajuta.
RăspundeChiar acum
RoxanaSigur că te ajută! Pentru mine, acest produs nu este actual, dar câteva dintre cunoștințele mele l-au folosit și l-au lăudat.
RăspundeChiar acum
Producător DialineAtenție! Datorită faptului, că Dialine în curând se va vinde în farmacii , iar cantitatea produsului este limitată, produsul nu va fi îndeajuns pentru toți. Azi au fost cumpărate mai mult de 5000 de pachete.
RăspundeChiar acum
ŞtefanAm reușit să comand câteva bucăți, deoarece în curând se plănuiește să se întrerupă vânzarea online. Iar în farmacii sigur prețurile vor fi mai mari.
RăspundeChiar acum
FlorinaPrietenul meu s-a întors din Japonia și imaginați-vă – l-a văzut în farmacie Dialine. Acolo costă în jur de $70 pentru un pachet, și lumea cumpără chiar și la acest preț! Uimitor!
RăspundeChiar acum
AntonPff, am reușit să comand. Mulțumesc, înainte nu știam de acest mijloc, Am citit pe internet recenzii – toți par mulțumiți, important este să nu cumperi făcături, așa că cel mai bine comandă aici.
RăspundeChiar acum

Comentarii:

Loretta Albu
28.06.2020
dna Ana! Vă felicit că ați scăpat de diabet. Cu dreptul omului care a trecut prin absolut același lucru, în deosebi despre depresie este adevărat, pot să spun că Dialine este salvarea noastră. Și nu obosesc să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ziua în care am aflat despre el.
Elena Nisipeanu
28.06.2020
Acest articol chiar mi-a trezit speranța... Dar spuneți-mi, are vreun sens s-l iau în cazul diabetului de tip 1, plus că sunt dependentă de insulină din copilărie?
Dorin Miroiu
28.06.2020
Elena, are! Și eu am fost cu același diagnostic. Și m-am făcut bine. Acum, în fiecare an fac toate analizele, iau Dialine pentru a preveni recidiva. Mă simt bine, până acum am pe undeva seringile nedesfăcute, două glucometre. Apropo, dacă cineva are nevoie, scrieți în comentarii, o să le dau.
Marina Polonezu
29.06.2020
Elena, și eu pot să confirm, Am avut patologie pituitară din naștere, nu aveam alte variante, doar insulină. Cândva o să-mi spun povestea mai amănunțit, dar până una-alta voi spune că m-am tratat cu ajutorul Dialine, nu mai am nevoie de glucometru
Vlad Toboșaru
29.06.2020
Toate astea sună bine, dar oare pot avea încredere... bine, o să încerc, oricum nu e mai scump decât pastilele
Parascovia Vlas
29.06.2020
Iată diabetul – nu-i diabetul. Asta pot să spun pe scurt despre Dialine. Este cu adevărat o soluție uimitoare, nu așteptam un asemenea rezultat! Mă bucur enorm de mult.
Dorina Petreanu
29.06.2020
Soacra mea e bolnavă de diabet și nu vrea să ia pastile. Oare poate s-o ajute Dialine???
Maria Toderașcu
30.06.2020
Dorina, comandați, desigur, treuie salvat cumva omul. Eu am avut o mătușă tot așa, nu voia să facă nimic – mânca prăjituri ca una sănătoasă, bea alcool... din păcate n-am reușit să facem nimic atunci, eu nu stiam atunci despre Dialine...
Dumitru Ticu
30.06.2020
E o soluție de nădejde, am verificat-o pe mine. Aveam tipul II, cu complicații. Am o întrebare: pot să-i dau copilului Dialine? Soția mea are predispoziție ereditară spre diabet, eu tot am avut, acum ne e frică.
Jeanne Achiței
30.06.2020
Dorin, oferta cu seringile mai este valabilă? În ce oraș sunteți?
Oana Cetină
01.07.2020
Ana, mulțumesc pentru publicație!
Eli, totul va fi bine!
Ana Aparu
01.07.2020
Iau de două săptămâni, nivelul glicemiei n-a scăzut brusc, dar scade treptat și stabil.
Margareta Pleșu
01.07.2020
Iar eu deja am terminat cursul de tratament, mie mi-a ajutat FOARTE mult, din nou mănânc și trăiesc ca un om normal! Am terminat-o cu pitele și dulciurile pe bază de fructoză!
Ioana
02.07.2020
Margareta, nu pierdeți simțul măsurii acolo)) Totuși, trebuie să fim mai atenți cu făinoasele și dulciurile.

Iar autorului mulțumesc mult pentru articol! Coletul meu cu Dialine a sosit o săptămână în urmă și îl iau conform instrucțiunii, nivelul de zahăr a scăzut până la 4,8 după mâncare și 3,2 pe nemâncate!
Ana Aparu
02.07.2020
Nu pot să nu scriu. Dialine este o adevărată salvare pentru noi, pentru diabetici... iar în cazul meu, al foștilor diabetici. Deja de trei zile am nivelul glicemiei pe nemâncate 4,5 și asta-i chiar o minune! Îl recomand tuturor!